Companion (2025) - până unde poate duce o dragoste programată?
Companion - dragoste plină de bug-uri din viitor
”There were two times I felt truly happy. First, the day I met Josh; second, the day I killed him„
Filmul începe cu o scenă interesantă prin care actrița principală - Iris (jucată de Sophie Thatcher) se află într-un grocery shop și dă peste iubirea vieții ei - sufletul ei pereche - Josh (jucat de Jack Quaid). Aici ne arată ideea aceea de "dragoste la prima vedere" și explică că îți dai imediat seama când vei da peste persoana potrivită pentru tine. Însă tot Iris dezvăluie că și-a omorât iubitul - asta făcându-mă să mă întreb wait, what ? (cum de s-a ajuns până în punctul acela).
Un twist de care nu mă așteptam at all și care mi-a plăcut mult, a fost acela că în grupul de prieteni era și un cuplu gay. Unul dintre ei era și el tot un sexbot - robot de companie - exact cum era si Iris pentru Josh. Acest aspect o să fie exploatat spre finalul filmului și cu siguranță m-a luat prin surprindere din nou.
Urmează scena ICONICĂ în care Iris este forțată să ia o ultimă cină cu Josh, deoarece aceasta i-a creat numai probleme (crime, înjughieri, evadări și alte scene frumoase). Ea recunoștea că poate să simtă durerea, iar Josh nu o crede și astfel îi reduce inteligența la 0% punând-o cu palma deschisă spre o lumânare să stea până când îi ia complet foc mâna. Am zis de scena că este iconică deoarec consider că reflectă foarte bine ideea de cât de departe poți ajunge pentru persoana iubită, iar modul în care Sophie reușește without words să exprime din nou suferința atât fizică cât și cea emoțională (am fost clar de partea ei și a reușit să mă bage în același sentiment).
Scena de final este cea în care Iris preia controlul complet asupra programului ei și nu mai putea să fie controlată prin nicio aplicație. Josh (care a ajuns într-un episod maniacal) literally dă cu ea de toate obiectele din încăpere. Acesta țintește pistolul către ea însă reușește să ia un desfăcător automat de sticle de vin și îl înfinge în cap. Scenele în care anumite personaje foloseau acest dispozitiv, mi se păreau că se punea ușor accentul pe el (pe desfăcător), însă nu m-aș fi așteptat să fie folosit și în acest mod. A fost the cherry on top, a fost un ending cu gory foarte potritivit, foarte intens trăit și a reușit să îmi dea acel feeling de neliniște și incomoditate.
~ Concluzii ~
A fost un film bun, mi-au plăcut multe elemente din el, faptul cum un sexbot - Iris - reușește să scape din planul diabolic al iubitului ei și cum face asta când încă îl iubește. Ideea filmului mi se pare foarte originală, iar modul în care au fost filmate scenele, cadrele și overall edit-ul au fost foarte bune. Pentru Sophie Thatcher jos pălăria, a adus atâta viață în acest personaj, care era până la urmă doar un robot. I-a dat viață și mult umanitarism, iar mimica feței este un aspect ce trebuie studiat. A reușit să mă bage în anumite stări de milă, frică, neliniște, emoții puternice fără să scoată vreun cuvânt.
Povestea a fost frumos conturată, se joacă bine cu mintea ta, deoarece inițial crezi că e o altă narativă dar pe parcurs te surprind prin intermediul mai multor elemente (Josh being the crazy one, încă un robot, crime și sentimente contradictorii) care fac să te țină atent și vrei mai mult. Totodată îmi place că au explorat ideea asta de iubit/iubită perfectă, cu dorința de avea control 100% asupra unei alte persoane. Chiar stau și mă gândesc dacă peste mulți ani, dragostea și parteneriatul vor fi mai mult sau mai puțin așa (eu tind spre un DA). Vă recomand să vă duceți cât mai repede la cinema și să-l vizionați, chiar împreună cu „your companion„ (că mâine tot e Valentine's Day).






Comentarii
Trimiteți un comentariu